Motto: May the bridges I burn light the way!
Eu nu ma mai implic daca am unele semne ca nu ar trebui sa investesc sentimente. Fiindca, de cele mai multe ori, sfarsesc prin a fi dezamagita de atitudinea persoanei din celalalt capat al intervalului. Fiindca da, o prietenie e ca un interval inchis (in mod normal, cand nu se ciripeste in plus). Problema apare atunci cand capetele intervalului sunt aproape (sau chiar) de minus si plus infinit. Dar sa va spun de ce nu ma mai ating eu de-acum (sau de ceva luni):
1. Nu voi mai investi sentimente in prietenii de scurta durata. Cand am fost in Franta m-am imprietenit cu fata din camin de-am ajuns de parca eram surori. Tot timpul eram impreuna, exceptand lucrul meu in laborator si orele ei la scoala. I-am spus ca e posibil sa ne vedem iar ea mi-a raspuns ca o sa fie foarte ocupata in luna aceea. Dupa doi ani nu m-a mai afectat chestia asta, insa nu pot spune ca nu m-a iritat, deranjat, ca nu am ridicat o sprinceana.
2. Nu voi mai investi sentimente intr-o relatie pe care partenerul meu de viata o miroase ca finalizandu-se cu mine strangand cioburi. Cu toata incapatanarea mea cam asa s-a terminat, fiindca persoanele in privinta carora si-a dat el cu parerea s-au dovedit a fi mincinoase, insetate de favoruri si foarte rele.
3. Nu voi mai investi sentimente intr-o relatie care incepe printr-o situatie in care eu ma dau de ceasul mortii sa ajut o persoana. In modul acesta voi fi luata de fraiera. Oricum, lectia mi-am invatat-o si de-acum, pentru necunoscuti, e favor contra favor. Exceptand, desigur, situatiile de genul: dau o paine. Eu ma refer mai mult acum la vampirii care iau de-aici putin, de-acolo putin, ei stand degeaba.
4. Nu voi mai investi sentimente intr-o amicitie cu colega de camera (nu ca ar mai fi cazul, dar daca asa am inceput toate frazele…). Am avut o prietena in facultate pe care o respect si acum, dar faptul ca la un moment dat am stat impreuna in camin ne-a cam stricat prietenia, fiind firi foarte diferite. Nu spun ca nu s-a mai remediat pe parcurs, dar nu a mai fost niciodata la fel ca inainte de a locui impreuna, iar asta o regret profund.
Am invatat si observ ca reusesc sa fiu mai selectiva si sa nu mai sar repede atunci cand cineva striga. De foarte multe ori m-am descurcat singura, asa ca las si pe cei care nu-mi sunt apropiati sa faca la fel. Nu sunt mama tuturor ranitilor, nu sunt o sfanta, nu sunt dedicata niciunui program international de facere de bine. Probabil daca ar fi ceva legat de copiii flamanzi, cu siguranta nu as sta deoparte. Insa am inceput acum sa vad prefacutii care plang la comanda, care fac ei ce fac numai ca sa execute altii pentru ei.
Am invatat sa tratez altfel relatii valoaroase, sa stiu unde sunt anumite limite si cum sa fac o prietenie mai durabila (sper). Desigur, acelasi lucru trebuie sa vina dinspre ambele capete ale intervalului, insa eu cred ca-s pe drumul cel bun.
Am invatat ca e important faptul sa rezonezi cu un prieten de la bun inceput, sa existe puncte comune si bunavointa din partea amandurora.
Am invatat ca nu mai e ca-n liceu, studentie si perioada post-studentie, perioade in care era distractiv sa stai in grupuri mari.
Calitate peste cantitate, timp petrecut productiv si, asa cum spunea o draga prietena: “Eu pot sa stau langa tine si sa nu ne spunem nimic, si tot nu-l consider timp pierdut ori sa simt o stinghereala intre noi”.
Am invatat ca oamenii se schimba doar din anumite puncte de vedere. Firea nu se schimba, se educa. Mincinosii, prefacutii, profitorii, hotii (de lucruri sau de amintiri) sau celelalte specii ale faunei sociale despre care te avertizeaza cei ce-ti vor binele nu se vor fi schimbat de dragul tau (sau al altuia), si nu o vor face. Daca totusi ati intrat intr-o astfel de relatie si, dintr-un motiv sau altul a luat o pauza, nu faceti ca mine si nu tineti cu dintii de dragul ideii ca acolo, deep inside, sade o persoana frumoasa, ca nu-i asa. Nu veti fi voi vrajitorul cel bun care transforma broasca-n print, sa fim seriosi… Astfel de oameni trebuie lasati in mizeria in care le place sa se scalde, pur si simplu, fiindca si-o fac cu mana lor.
E greu sa scapi de ura, de resentimente. Unii sfatuiesc: ignora! Sunt de acord in oarecare masura, la modul social. Desigur, nu trebuie interactionat cu astfel de lipitori dupa ce ai reusit sa-ti iei inima-n dinti si sa pleci, fizic si sentimental. Urme insa raman, rani vechi sau noi care trebuie tratate, nu ignorate. Nu o sa-mi ignor resentimentele fiindca altfel le-as aduna. Le recunosc si meditez asupra lor, incercand sa le tratez. am reusit in mare parte si am devenit mai puternica, mai atenta.
Stiu ca unele persoane se vor simti foarte jignite si “afectate” de ceea ce am scris eu aici. Inainte nu scriam si nu spuneam direct parerea mea directa fata de fostele mele prietenii si am gresit, fiindca s-ar fi terminat mai devreme si ar fi fost mai bine pentru toata lumea. Asa ca incercati sa tratati acest text asa cum este, incercati sa luati un Xanax daca vi se infierbanta urechile si sa nu incepeti a arunca cu noroi sau a spala rufe in public. Eu nu voi fi scos vorba din casa, prin vorbele ce le-am spus mai sus am revarsat un of si mi-am facut cunoscuta o parere, am pus oficial un punct (sper sa fie la fel de ambele parti), abia acum am ars ramasitele unui pod (lucru pe care ar fi trebuit sa-l fac demult) si-am aruncat cenusa-n mare… Iar daca porumbeii zboara nu inseamna ca le-am aruncat eu praf de zana pe aripi ci poate l-au gasit singuri si si-au scaldat aripile-n el, asa cum fac vrabiutele-n praf.
Asa cum e posibil sentimental, as vrea, sincer, si fizic sa largesc prapastia dintre mine si unii oameni. Nu pot spune ca nu regret, desi este, poate, o lectie de viata… As fi vrut insa sa nu fi avut parte de ea. As fi vrut sa nu ma impresioneze si sa nu am dubii ca fraiera in fata amenintarilor de genul: te simti pregatita sa renunti? As fi vrut sa raman mai buna, sa nu capat tendinte cinice, sa nu-mi povoace scarba pana si amintirea momentelor frumoase petrecute cu anumite persoane, mai ales ca includ si altele care-mi sunt dragi. E ca pata aceea urata de pe perete dintr-o poza cu oameni frumosi…
